Momentul Întâmpinării este un moment al împlinirii Așteptării. Simeon, în fond, după Tradiție, dar și după tonul cântării sale, știe că i se apropie moartea. Dar o faci altfel când știi că Mesia S-a întrupat. Că e în mijlocul vieții ce o lași în urmă pentru a te ridica la Viața ce o ai dinainte în reflecția de nesfârșit a veșniciei. Ana vestește celor ce așteptau mântuirea din Israel. Nici moartea ei nu era prea departe. Dispare ca personaj biblic, dar rămâne ca personaj al credinței. Al credinței care vindecă văduvia prin întâlnirea cu Mirele Hristos, biruitorul morții. Suntem în Ierusalim, în Templu, acolo unde pruncii erau purtați spre a fi prezentați lui Dumnezeu ca rod al unui neam uneori chinuit cu alegerea lui de către Cel Preaînalt.
Cine crede că vocația unui neam este doar împlinirea binelui social, se înșală amarnic. Uneori este mult mai greu să menții bogăția sufletească a unei comunități decât să-i clădești interesele de mall pentru ca apoi să-i devalorizezi efortul de supraviețuire. E limpede din textul Evangheliei că Simeon și Ana știu bine Cine este Cel Ce vine întru Întâmpinare dinaintea Tatălui Ceresc. Bucuria lor este reală. Tainica lor strălucire se reaprinde dinaintea oamenilor Templului și ei vestesc. Știu. Pentru că a trăi credința înseamnă inteligența propovăduirii fără a manipula adevărul. Sunt, parcă, alături de Sfânta Fecioară, Iosif cel drept și păstorii Betleemului, primii oameni liberi după căderea lui Adam. Știu și mărturisesc Adevărul. Iar Acesta îi face liberi.
Părintele Constantin Necula
